Mai mult înseamnă mai puțin! Sfaturi pentru o locuință în stil minimalist

Printre multele afirmații celebre, există una pe care mulți o cunoaștem și care se aplică perfect simplității, atât în viață, cât și în arhitectură și în designul interior: ”Mai puțin înseamnă mai mult!” Sau, așa cum spunea cel căruia îi este atribuită această sintagmă, arhitectul și designerul Mies van der Rohe, „Less is more”.

Indiferent de limba în care este enunțată, afirmația este definitorie pentru minimalism – un stil de viață simplu, lipsit de excese, în care folosim doar lucruri care ne sunt cu adevărat utile. De exemplu, stilul minimalist poate presupune să renunțăm la tot ce e în plus, de la mobilă și cărți pe care nu le vom mai citi până la haine pe care cu siguranță nu le vom mai purta niciodată. Vom păstra sau vom cumpăra doar ce ne este folositor și vom rămâne cu esențialul.

În amenajările interioare, un astfel de stil minimalist aduce o aparentă austeritate, ce pune accent pe forme geometrice și linii simple, drepte. De fapt, SIMPLITATEA este cuvântul care definește acest stil.

O locuință minimalistă înseamnă cât mai puține culori și acelea discrete, un număr redus de piese de mobilier și – exact! – simplitate în decorarea încăperilor. Bineînțeles, asta nu exclude obiecte alese cu bun gust – dar puține, cât să nu devină o povară atunci când trebuie să le ștergem de praf 😉 – care să aducă acea tușă personală de care avem nevoie în spațiul în care locuim. Până la urmă, simplitatea nu exclude comoditatea, plăcerea de a locui într-o locuință pe gustul fiecăruia.

De ce trebuie să ținem cont când adoptăm stilul minimalist în amenajarea casei

Două lucruri trebuie știute despre minimalism ca stil de amenajare. În primul rând, deși pare simplu de pus în practică, trebuie să înțelegem că e nevoie de timp pentru a ne reorganiza și aplica noile reguli. Asta mai ales dacă avem deja o locuință al cărei stil ne-am decis să-l transformăm radical într-unul simplu. Gândiți-vă doar la câte obiecte trebuie să renunțați!

În al doilea rând, ca oricare altul – ori poate chiar mai mult, deși nu ați paria pe asta – minimalismul este un stil foarte personal și, cu siguranță, nu există rețete sigure care sa fie aplicate în orice situație. Asta pentru că tot ce vei avea în casă va răspunde direct necesităților tale, nu ultimelor tendințe în designul interior.

De remarcat că, deși are o anumită ”vârstă”, acest stil este preferat de persoanele mai tinere, dinamice și practice, fiind total nepotrivit nostalgicilor care adună amintiri ori pasionaților de accesorii.

Sunt, totuși, câteva reguli – simple, precum stilul pe care îl definesc – de care e bine să țineți cont atunci când alegeți minimalismul. Pentru că și simplitatea are propriile sale reguli. 😊

Reguli simple, efect garantat

Mai întâi, analizați cu atenție încăperile locuinței. E necesar să observați destinația și utilitatea camerelor pentru a ști exact ce mobilier, ce culori, decorațiuni și ce funcție îi veți aloca fiecăreia. Dacă e vorba despre o locuință deja aranjată, pe care doriți să o redecorați, puteți începe cu un pas simplu: scoateți toate obiectele dintr-o cameră și puneți-le înapoi doar pe cele de care aveți cu adevărat nevoie. În schimb, dacă vorbim de o locuință nouă, încă nemobilată și nedecorată, dați frâu liber imaginației și puneți-o în corelație cu bugetul alocat decorării casei. 😊

Stilul minimal este recomandat mai ales în locuințele mici, precum un apartament la bloc sau o garsonieră. Explicația e simplă: acestea au, în general, un spațiu restrâns care presupune o amenajare cât mai aerisită. Adică exact ce implică minimalismul.

Culorile reprezintă un alt aspect de care trebuie să țineți cont. Excesele sunt excluse, la fel ca și înfloriturile. În general sunt recomandate culorile neutre, de genul alb, negru, gri, crem. Dacă ne referim la un spațiu de dimensiuni reduse, pe care vrem să-l mărim din punct de vedere vizual, stilul minimalist ne permite să apelăm la culori calde, luminoase ori chiar îndrăznețe, dar cu moderație. O idee bună este folosirea unui tapet simplu care oferă încăperii un aer modern.

O cameră aerisită, cu spații mari între piesele de mobilier se încadrează în stilul minimalist. Pe podea e suficient dacă așezați un covor simplu, nepretențios, care să nu o acopere în întregime. Mochetele nu au ce căuta în acest stil, la fel ca și draperiile ori perdelele încărcate de broderii sau modele. În schimb, simplitatea geamurilor poate fi păstrată prin folosirea unor jaluzele orizontale ori verticale.

Cât despre corpurile de iluminat, o lustră simplă este suficientă. Aparenta monotonie poate fi ”ruptă” prin textile de diferite culori sau plante decorative.

Mobila modernă merge mână în mână cu stilul minimalist

Mobila de care aveți nevoie într-o locuință amenajată în stil minimal respectă regulile de bază: trebuie să aibă un design simplu, cu linii drepte și fără ornamente inutile. Rezistența, calitatea și utilitatea sunt caracteristici obligatorii, la fel ca și numărul redus de piese pe care le putem amplasa în încăperi, indiferent de destinația lor.

De exemplu, într-un dormitor minimalist, de altfel ușor de obținut, e nevoie de un pat simplu sau cu zone de depozitare, noptiere și un dulap cu una sau două uși. După dorința fiecăruia, puteți adăuga – sau nu – un covor simplu.

În living, e suficientă o canapea clasică, dreptunghiulară, cu picioarele drepte, spate drept sau curbat, fără perne decorative. Simplă, dar practică și comodă, aceasta poate avea ca vecină o măsuță de cafea în formă de cub, din sticlă sau din metal.

Între piesele de mobilier trebuie să existe spații de trecere, care să permită accesul facil de la ușă la fereastră, la canapea sau dulap, fără să ne împiedicăm în obiecte inutile. În schimb, într-o astfel de locuință se dovedesc a fi de mare utilitate cutiile de depozitare – soluții simple pentru ascunderea micilor lucruri așezate de obicei pe masa din camera de zi sau pe blatul din bucătărie, de care avem nevoie, dar pe care nu e necesar să le lăsăm la vedere.

Totuși, e necesar să fim atenți ca fiecare cameră să-și îndeplinească funcția pentru care a fost concepută. Nu înseamnă că dacă am eliminat din living majoritatea pieselor de mobilier, ajungând să nu mai avem suficiente locuri de a sta comod alături de familie la o cafea sau în fața televizorului, ne-am încadrat în stilul minimalist.

Vă readucem aminte că acest stil presupune, pe lângă simplitate, și comoditate, funcționalitate și utilitate.

Beneficiile stilului minimalist

Cei care optează pentru simplitate în designul interior merg pe un principiu clasic, care și-a dovedit viabilitatea: decât mult și prost, mai bine puțin și de calitate. 😊 Eliminând din casa noastră lucrurile inutile, cumpărându-le doar pe cele care ne sunt utile, comode și de calitate, vom observa o modificare și în propria viață.

Vom avea o locuință mai ordonată și mult mai aerisită, iar asta se va traduce, pragmatic vorbind, în reducerea timpului alocat curățeniei. Vom economisi timp și bani pe care îi alocam până acum pentru cumpărarea a tot felul de obiecte. Iar în final, vom simți o diminuare a stresului și o calitate mai bună a vieții. Și asta pentru că vom învăța să facem ordine și să păstrăm doar esențialul și în celelalte aspecte ale existenței noastre.

Vom învăța să ne oprim atunci când considerăm că avem exact cât ne trebuie. Timpul nostru este prea prețios pentru a-l pierde alergând după lucruri de care constatăm ulterior că nu avem nevoie.

Cu regulile sale simple, dar poate uneori greu de împăcat cu dorințele atât de diferite pe care le au chiar și membrii unei familii, minimalismul este unul dintre practice stiluri de design interior. Amenajarea locuinței în acest fel sporește confortul căminului și îți simplifică viața. 

Totul într-un fel simplu, firesc și de bun gust.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.