Dormitorul – mic, dar cochet. Idei de amenajare

Desigur, nimeni nu se naște expert. Nici măcar experții în amenajarea locuințelor. 😊 Dar un lucru îl știm cu toții și nu trebuie să fii un specialist  pentru a recunoaște adevărul acestei afirmații: cum îți așterni, așa dormi. Sau, în adaptarea noastră, cum îți amenajezi dormitorul, așa te vei relaxa.

Vorbim de relaxare, pentru că dormitorul este oaza noastră de liniște, locul unde vrem să lăsăm la o parte problemele de peste zi. Să citim o carte, să vedem un film bun și, desigur, să avem parte de un somn liniștitor, odihnitor. Locul în care, până la urmă, ne petrecem cel puțin 8 ore pe zi – dacă ar fi să respectăm sfaturile medicilor.

Iar pentru asta avem nevoie de o atmosferă pe măsură, pe care ne-o poate da felul în care amenajăm dormitorul. Nu e nevoie să fii un expert pentru a face acest lucru – e suficient doar să ții cont de câteva sfaturi simple și să-ți lași bunul gust și imaginația să facă restul. Și, evident, să apelezi la producători și comercianți care îți oferă lucrurile dorite, la calitate fără cusur și prețuri pe toate buzunare. 

Dimensiuni, culori și lumină

Când vine vorba de amenajarea unui dormitor, începem cu o constatare simplă: vorbim în majoritatea cazurilor de încăperi de dimensiuni reduse. Cu puține, dar notabile excepții.

Ei bine, cu toate acestea, un mic dormitor poate fi ușor adaptat nevoilor noastre de relaxare.

Înainte de a ne gândi la centrul acestei încăperi – patul, desigur – trebuie să ținem cont de culorile în care vrem să ”îmbrăcăm” dormitorul. În acest sens sunt recomandate culorile luminoase, deschise. Asta mai ales dacă ferestrele nu sunt atât de mari încât să permită unei mari cantități de lumină naturală să intre în încăpere.

Dar asta nu înseamnă excluderea totală a culorilor întunecate. Dormitorul poate căpăta stil prin crearea unui perete cu accent. Întregul zid sau doar o parte din acesta poate fi zugrăvit sau chiar tapetat într-o culoare diferită, îndrăzneață chiar.

Mai mult, îi puteți adăuga un tablou supradimensionat sau câteva tablouri mai mici, dispuse în linie dreaptă sau poziționate asimetric. Contrastul va fi chiar plăcut ochiului și vă permite, ulterior să alegeți din mai multe variante de culoare pentru mobilă.

Corpurile de iluminat au și ele un rol important în felul în care ne simțim în propriul dormitor. Pentru că vorbim de o încăpere mică, regula este că și lumina va trebui să aibă o intensitate redusă. Niște spoturi discrete, o aplică sau mic candelabru pot fi completate armonios de lumina caldă, plăcută, a uneia sau a două lămpi.

Patul – regele dormitorului

O dată stabilite aceste detalii importante, ne îndreptăm atenția spre adevăratul rege al dormitorului – patul. Cel în jurul căruia se ”construiește”, de fapt, întregul design al încăperii.

Deși am convenit mai sus că dormitoarele proiectate în apartamente de bloc sunt mai mici ca dimensiune, nu trebuie făcut niciun compromis când vine vorba de alegerea patului. Doar este cel mai important element din camera de odihnă.

Înainte să alegeți modelul care vă place este recomandabil să faceți niște măsurători pentru a ști cât spațiu va ocupa patul și cât va rămâne pentru celelalte corpuri de mobilier. Desigur, e important dacă este destinat unei singure persoane sau este unul dublu.

În funcție de dorințele fiecăruia, pot fi alese paturi din lemn sau metalice, tapițate cu stofă sau cu piele.

O alegere bună, mai ales dacă nici locuința în ansamblu nu este mărinimoasă din punct de vedere al spațiului, este patul cu spații de depozitare incluse. Vă sugerăm în acest caz paturile cu ladă sau cu sertare pe laterale. Acesta vă ajută să economisiți spații cu dulapurile și să depozitați fără probleme tot felul de lucruri.

Patul montat pe unul din pereți este o alegere foarte bună în cazul dormitoarelor mici de apartament, mai ales în cazul celor folosite de o singură persoană. În plus, acest pat poate fi foarte ușor transformat în loc de depozitare. Așa poate fi câștigat mai mult spațiu în încăpere, unde mai încap un fotoliu comod și o mică bibliotecă, în care să fie aduse cărțile preferate, ori o etajeră cu tot felul de obiecte decorative, în funcție de stilul de amenajare ales.

Oricând mai găsim puțin spațiu

Alături de pat, trebuie alese noptiere în același stil și culori. Și aici, bunul gust al fiecăruia își spune cuvântul. 😊 Aveți o gamă largă din care puteți alege: noptiere din lemn, tapițate sau din metal. Esențialul este să vă placă și să se completeze cu stilul de pat ales.

Din cauza spațiului redus, este recomandabil ca dulapul din dormitor să aibă uși cu oglinzi. În cazul în care mobila aleasă nu este livrată cu oglinzi sau mărimea camerei nu vă permite amplasarea unui dressing, cel mai simplu lucru este să puneți o oglindă pe unul dintre pereți. Acest mic truc vă va ajuta la obținerea unui efect interesant, prin mărirea câmpului vizual.

Chiar dacă ne este recomandat să nu ne petrecem mult timp în fața televizorului – lucru cu care suntem de acord 😊 – și să ținem departe de camera de relaxare acest obiect, ne-am obișnuit să ne uităm, din pat, la un film sau la emisiunea de noaptea târziu. Din acest motiv, e bine să îi facem loc în micul dormitor și comodei TV.

Comoda TV Tablo

Simplitatea este ceea ce caracterizează un mic dormitor. Asta nu înseamnă că nu vă puteți gândi, dacă mai aveți spațiu disponibil, la o consolă pentru flori, la o bancă pe care să o așezați în fața patului și, de ce nu, la o masă de toaletă.

Veți îmbina astfel relaxarea cu utilul, într-un dormitor mic, dar cochet, în care să vă odihniți și să vă reîncărcați bateriile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.